Soluția găsită de Toyota ca să nu mai „scapi” piciorul pe accelerație
Viteza este una dintre cauzele cele mai frecvente atunci când vine vorba de accidente rutiere. Toyota susține că a identificat o soluție.
Toyota a dezvăluit un nou sistem de siguranță pentru mașinile sale. E vorba de un sistem extrem de sofisticat, care se folosește de big data pentru a preveni situațiile în care piciorul șoferului scapă pe pedala de accelerație.
Nu e vorba, de fapt, de un limitator de viteză, așa cum ai crede, ci de un sistem care oprește accelerarea neintenționată. Noua tehnologie va fi disponibilă pe toate modelele pe care japonezii le vor lansa din această vară.
Cum vrea Toyota să limiteze accidentele cauzate de viteză
Noua funcție va interveni atunci când șoferul apasă, din greșeală, prea tare pedala de accelarație. De fapt, acest sistem a fost gândit după ce s-a descoperit că, în Japonia, multe dintre accidente sunt provocate de șoferii care încurcă pedala de frână cu cea de accelerație.
E adevărat că, în majoritatea cazurilor, e vorba de șoferi în vârstă. 15% dintre accidentele mortale din Japonia au fost provocate de șoferi care aveau peste 75 de ani, arată rapoartele oficiale guvernamentale. Japonia e un stat care se confruntă, oricum, cu fenomenul de populație îmbătrânită. Iar acest lucru se vede și-n trafic, cu consecințe tragice de multe ori.
Așa a apărut ideea unui sistem care să identifice, cu ajutorul big data, dacă șoferul a vrut sau nu să apese pedala de accelerație.
Anunțul constructorului auto japonez vine într-un moment în care toți marii producători sunt în căutarea de soluții de siguranță mult mai eficente, mai ales că se pregătește tranziție spre modele autonome. Acestea trebuie să fie extrem de bine puse la punct înainte de a ieși pe străzi.
Toyota este, în acest an, sponsor exclusiv pe servicii de mobilitate la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Acolo își va prezenta și modelul 100% autonom e-Palette, care-i va transporta pe sportivi în satul olimpic.